marinarok
1376 poze   4647 vizite

despre caraciun

Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Iisus Hristos[1] / Isus Hristos / Isus Cristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”.

Cuprins [arată]
1 Originea termenului2 Istoria sărbătorii3 Pomul de Crăciun4 Moş Crăciun5 Crăciunul în tradiţia românească 5.1 Credinţă şi legende populare privitoare la originea termenului5.2 Colindele de Crăciun5.3 Obiceiurile culinare6 Note7 Vezi şi8 Legături externe
[modifică] Originea termenului
Cei mai mulţi cercetători (Pericle Papahagi,[necesită citare] Vasile Pârvan,[necesită citare] Sextil Puşcariu,[necesită citare] Theodor Capidan,[necesită citare] Nicolae Drăganu[necesită citare]) consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. La romani prin calatio se înţelegea convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă, şi, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Până către sfârşitul secolului al IV-lea, naşterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obişnuia să se facă anunţarea sărbătorilor de peste an (Paşti etc.). Şi cum celor de curând creştinaţi din Dacia şi din sudul Dunării această anunţare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creştină a naşterii lui Hristos. Datele la care se sărbătoreşte Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se ştie data exactă a naşterii lui Iisus.

Alţi cercetători (între care Aron şi Ovid Densusianu,[necesită citare] Al. Rosetti,[necesită citare] Al. Graur[necesită citare] ş.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Iisus. Deşi s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepţie ariană (care socoteşte că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaşte (şi nu cunoaşte nici acum) asemenea subtilităţi teologice. În reacţie la această ambiguitate, elitele bisericeşti au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), aşa cum se constată în Evanghelia învăţătoare din 1642 şi în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiaşi termen deci cu care şi celelalte limbi neolatine (romanice) - şi nu numai - au derivat numele sărbătorii (Noël[2], Natal[3], Natale[4], Navidad[5], Nativity[6]).

Alte etimoane latine care au fost propuse de lingvişti, fără a fi convins un număr suficient de specialişti, sunt (in)carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) şi Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând Naşterea lui Hristos. Termenul apare cu diverse semnificaţii sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: limba bulgară, limba ucraineană, limba sârbă, limba rusă (rusa veche şi rusa modernă). [7]

Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea unei vechi sărbători păgâne a slavilor vestici şi anume Korochun, Kračún, Karachun (în limba maghiară Karácsony înseamnă chiar Crăciun, iar cuvântul a fost preluat odată cu creştinismul de la slavi).

[modifică] Istoria sărbătorii

Tablou german de la jumătatea secolului XV.Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. [8] (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” [9]). Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie. [10]

În primele două secole creştine, a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi Părinţi ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din prespectiva bisericii[11]. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane[12].

Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii naşterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creştini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradiţiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus.[10]

Din motive politice, aşa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creştină a considerat copierea sărbătorilor şi a riturilor păgâne ca fiind soluţia răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic ataşate vechilor sărbători şi practici rituale păgâne[13].

Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale zeilor păgâni[14]. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară[15]. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos[10].

Triburile nord-europene (germanice) celebrau şi ele, la aceeaşi dată, „Iule”, pentru a comemora „renaşterea soarelui dătător de lumină şi căldură”, de maniera în care şi creştinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”[16]. Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, aşa cum în primele reprezentări creştine Iisus avea şi el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Papa Leon I cel Mare, erau creştini care afirmau că serbează nu atât naşterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciţi, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII) [17].

Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creştinismului, anume Mitra, avea şi el ziua de naştere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult şi rit era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum)[18]. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magică lucrare a Providenţei că ziua în care Soarele s-a născut … Hristos şi el se naşte! [19].

Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie[20].

Sărbătorile din jurul solstiţiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreştină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.

Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături şi măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înţelegem apariţia diferitelor mitologii şi tradiţii culturale. În noaptea solstiţiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineaţa de după solstiţiul de iarnă. De la data solstiţiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstiţiului de iarnă, soarele îşi opreşte coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu îşi modifică poziţia pe orizont. După acest moment soarele îşi începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renasteri a soarelui şi a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocţiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopţii (dată de care se leagă în creştinism sărbătorirea Paştelui).

[modifică] Pomul de Crăciun
Pentru detalii, vezi: Pom de Crăciun.
Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele Germanice. Tradiţia s-a răspândit în restul Europei şi apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile şi ghirlandele au devenit clasice.Iar in prezent bradul este împodobit dupa moda.


Pom de Crăciun împodobit[modifică] Moş Crăciun
Pentru detalii, vezi: Moş Crăciun.
Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).

[modifică] Crăciunul în tradiţia românească
Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creştine.

[modifică] Credinţă şi legende populare privitoare la originea termenului
În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.[21]

[modifică] Colindele de Crăciun
Pentru detalii, vezi: Colind.
Audiţie:

Moş Crăciun (colind)

Interpretarea aparţine unei fanfare de colindători din Bucureşti. Aranjamentul muzical este conceput în stilul de jazz New Orleans.

Probleme în ascultarea fişierului? Consultaţi Ajutor.

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuţ” există şi la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”.

[modifică] Obiceiurile culinare
Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

[modifică] Note

Carte ilustrată pentru urări de Crăciun.1.^ Creştinii aparţinând Bisericii Ortodoxe Române preferă ortografierea Iisus Hristos.
2.^ În limba franceză
3.^ În limba portugheză
4.^ În limba italiană
5.^ În limba spaniolă
6.^ În limba engleză
7.^ Preot prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe, Editura Insitutului biblic şi de Misiune a B.O.R., Buc., 1993; Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul Etimologic al limbii române, Saeculum I.O., Buc. 2002. (reediţia 2003 a Dicţionarului etimologic al lui I.-A. Candrea şi Ov. Densuşianu la Paralela 45 nu conţine o intrare pentru termenul Crăciun)
8.^ Enciclopedia Britannica on line 2007; Enciclopedia Americana on line 2007
9.^ Enciclopedia Britannica on line 2007, intrarea „history of the church year”
10.^ a b c Enciclopedia Britannica on line 2007, intrarea „christmas”
11.^ Enciclopedia Britannica on line 2007
12.^ Enciclopedia Americana on line 2007
13.^ „Declinul şi căderea Imperiului Roman”, cap. 28 (vol. 1 sau 3, funcţie de ediţie), Edward Gibbon, www.ccel.org/ccel/gibbon/decline/files/volume1/chap28.htm : „[…] Trebuie să recunoaştem că preoţimea Bisericii Catolice a copiat fidel ritualul profan al păgânismului pe care se străduia de fapt să-l distrugă. Cei mai importanţi şi respectabili episcopi s-au autoconvins că ţărănimea ignorantă va fi mai uşor adusă să renunţe la superstiţiile păgânismului, dacă va găsi o asemănare cu efect compensatoriu în sânul creştinismului însuşi. Religia lui Constantin şi-a încheiat marşul triumfal de cucerire a Imperiului Roman în mai puţin de un secol, dar atunci, învingătorii înşişi erau deja sclavii furorilor rivalilor lor învinşi” (în limba vremii, latina adică, „păgân” însemna de altfel „ţăran”, „locuitor de la ţară”)
14.^ Britannica, Christmas; Mitul Creştin, Octavian Cheţan, Paul Bălă
15.^ Britannica, church year, pagina 12 din 21; Mitul Creştin, Octavian Cheţan, Paul Bălă, pagina 154, citare din scriitorul creştin Epifaniu, Adv. Haeres.: „Astăzi, fecioara a născut pe zeul soarelui, eonul.”
16.^ Enciclopedia Americana 2007, intrarea „Christmas”
17.^ Mitul Creştin, Octavian Cheţan, Paul Bălă, pagina 155
18.^ Originea religiei, Charles Hainchelin, Editions Sociales, 1950
19.^ Enciclopedia catolică, articol „Crăciun”
20.^ Britannica on line, articol "church year", pagina 11 din 21
21.^ Gheorghe Muşu, Almanahul Luceafărul 1986
[modifică] Vezi şi
Pom de Crăciun
Colind
Moş Crăciun
Anul Nou
[modifică] Legături externe
Craciunul sau Nasterea Domnului
Colinde de Craciun
Mesaje de Craciun
Galerie de icoane de Crăciun (Naşterea Domnului)
Sărbătoarea Crăciunului
Istoria Crăciunului
Legende şi obiceiuri de Crăciun
Obiceiuri de Crăciun
Reţete culinare de Crăciun
Crăciunul în lume
Portalul Crăciunului



Albumul selectat nu contine nici o poza.








Comentarii album • 1
andreeamihai 29 decembrie 2010  
marina este super dragutz dar vreau sa-ti dau doar un sfat sterge din caraciun primul a ca sa fie cuvantul craciun
  Raportează
Către: marinarok

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.